Skip navigation

Nu-mi doream ploaia, cum nu-mi doream pateticile tale cuvinte ce-aveau drept justificarea comportamentului tau de cacat, nu-mi doream, cum nici n-am vrut sa stai prea mult in capul meu, ca acum sa nu ma fi gandit, cine esti, ce vrei, de ce nu taci, cand te rog din priviri sa o faci. Clar nu-mi doream sa am gandurile astea , acum o luna ma visam, prin baruri, pe la mese, cu tine sau cu alta, cu toate dar nu singur, nu mai vreau sa mai fiu singur. Vreau sa trec prin lume, sa iau cat pot din toate, ca n-am masura, sa ma distrez mai mult decat pot si asa sa trag o lectie din toate. Si totusi chiar nu-mi doream, sa te gasesc, sa te cunosc , sa ma faci sa cred ca sunt frustrat, pentru ca sunt sau nu, asta era, oricum totul e din vina ta, eu sunt un prost, mandru recunosc, ca in orice forma te-am gasit, te-am primit si ingrijit, ti-am povestit si te-am lasat, sa intrii in viata mea, pentru ca tu stiai fata mea, ca prostu asta nu e de teapa ta, dar te-ai simtit bine, te-ai refacut, doar o alta carpa purtata de vant .

Cred ca asta e cea  mai buna parte dintr-un an, cand vine altul , cand poti sa o iei de la capat, cand ca printr-un cliseu te trezesti ca esti incarcat peste noapte de o energie puternica si ai constinta curata, ca nimic nu te mai poate prinde in ceea ce urmeaza sa faci, ca totul e posibil si ca o sa fie mai bine decat pana acum. Asta inseamna pentru mine un nou an , un nou inceput, alte limite de depasit, o alta lume de vazut, se presupune maturizarea,  dar uneori cred ca i-am pierdut adevaratul inteles cand in anumite situatii moralitatea si balanta dintre bine si rau nu se aplica in cazul meu, nu ma cred diferit , doar suficient de prost incat sa cred ca  va pot face pe voi sa credeti  special.

Nu stiu daca trebuie sa-I dau foc celui care a fost anul trecut.

 

DSC_0911

 

http://stepsonsand.wordpress.com/

 BLOG NOU

Am sa iau acest blog si-am sa-l arunc intr-un colt al inimii mele, si sa-mi aduc aminte de el doar in perioadele cele mai negre. Sunt recunoscator vietii ca mi-a dat ce scrie si ca nu am o viata banala. Tot ce am scris am facut-o cu sufletul , si am scris adevarul pe care n-am sa-l neg niciodata, doar ca e prea multa tristete si in cursa asta nu mai vreau sa alerg. Mi s-a urat de complicatii cand totul poate fi simplu. Am sa-l las aici , pentr mine, pentru voi, ca sa nu uit cine sunt si cine am fost. Sunt gata pentru o noua etapa din viata mea. Cheers

Acolo, zi si noapte, prima si ultima care era pe lista de apeluri, invatat, cu ea ,in mine, in viata mea, n-am pretuit’o cat trebuia, nici cand am avut;o ca iubita nici cand am avut’o ca prietena, tot timpul a fost mult prea tarziu pentru a mai face ceva.

Zi cu zi , ea se tot indeparta, timpul isi spunea cuvantul, minutele nu inghetasera si asta nu putea dura la nesfarsit, fiecare cu viata lui, putin cate putin era acolo doar cu vocea si de multe ori pentru pentru el era doar una cicalitoare, uitand probabil ca-i facea un bine prin ce-i spunea.

Azi, am vazut si rasaritul si apusul soarelui si parca amandoua erau zambetele tale, si cand esti fericita si cand esti trista tot frumoasa, dar ma bucur de aceste momente singur, pentru ca asta fac oamenii care nu apreaciaza poate si cele mai marunte gesturi

 

.

What I Meant to Say

I’m walking the roads of my mind like everyday

And I see my perfect life through your eyes

When I open the window it smells like a summer day

And how you’re last night’s perfume was more than nice.

True people are the ones with no regrets

And I can tell you  that I love you

I’m trying to show you my sentiments

And when I do you wrong, please know I’m feeling awful too.

And as we grow older

With kids surrounding us with smiles

Whenever and wherever we’ll be over

We’ll love eachother till the end of time

Soarele se ridica pe cer in fiecare dimineata si odata cu el ne deschidem si noi ochii spre o noua zi in care asteptam fericirea sa vina. Nu suntem perfecti, niciodata nu am fost si sunt convins ca nici nu vom atinge acest punct., in plus, daca n-am face greselile care sa ne fie iertate din care sa se nasca atat de multe sentimente iar si iar n-am fi oameni , am fi doar niste roboti.

Ne trezim in fiecare dimineata si asteptam ca fericirea sa ne bata la usa, si nu oricum , o asteptam sa vina din mari realizari, dar ea nu vine des si suntem nefericiti pentru ca nu ne putem da seama ca fericirea nu vine neaparat din lucruri marete sau chestii materiale foarte scumpe.

Ea cand vine,vine de la lucrurile si oamenii de la care nu ne asteptam, asta face ca tot camionul ala de fericire sa fie din ce in ce mai mare atunci cand soseste fara sa-l vedem. Fericirea fara sentimente nu exista, tot timpul e acolo putina dragoste , putina simplitate alternand cu complexitate. Dar stiti ce? Suntem oameni , in final tot nefericiti suntem pentru ca distrugem acele momente din dorinta de a avea mai mult si ajungem sa uitam ce merita cu adevarat.

It’s all about the money.

 

Am plecat, am parasit tot, tanjeam dupa asta, eu mai putin , restul au luat’o ca pe o gura sanatoasa de aer. Cred ca la varsta lor ,sa-mi las grijile, datoriile, contactele si alte lucruri acasa , o sa “aiva” si pentru mine acelasi efect. Eu insa, n-am avut prea multe de lasat, doar multe sentimente la granita cu marea ca sa ma pot bucura de aceasta rupere de ritm.

Am cautat linistea si am gasit-o , acolo unde, dupa randuri de alcool, povestile nasc iar si iar generatii, acolo unde anii tineretii mele abia arata ca o mica particica din viata unui om. Suna bine?! Dar totusi, nu e un taram al magiei asa cum pare, caci pentru putina liniste am pasit intr-o lume exilata de tragicul adevar pe care multi dintre noi il infruntam zi de zi: ei au realitatea lor simpla, ingusta, limitata, nu stiu prea multe , de-asta nu cer mai mult decat stiu ca pot lua, si, ca sa nu-i speriem, nu le aratam mai mult, ce-i prea mult strica si ei nu ne-au deranjat.

Timp de 3 zile si 2 nopti am privit alta lume si am pus cap la cap 2 realitati, am ascultat povesti de 100 de ani, dar de atunci si pana acum ceva a ramas, “banii invart Pamantul” , insa omul? A devenit mai prost si mai avar si multi s-au omorat pentru harti.

 

Just a story.

Februarie, vremea abea atunci incepea sa se inrautateasca, abea atunci, era o vineri, asta imi aduc sigur aminte, si ne-am adunat toti indiferent de locurile de unde eram sau de anii pe care-i aveam in spate, ne-am adunat pentru o cauza nobila, sa mai  dam o sansa unui copil,dar nu despre asta e povestea mea. Ajunsesem cu totii intr- o camera, unde fiecare se chinuia sa se schimbe , sa-si faca parul, sa-si invete replicile, prea putini eram chill. Se vedeau diferentele,dar nu asta conta, show-ul trebuia sa iasa cat mai bine.Cum nu mai aveam prea multe de facut decat sa admir acest haos controlat mi-am clatit ochii spre numeroase fete pentru ca ele erau cele mai multe. Ma uitam vedeam fete noi, fete vechi, fete pe care n-as mai fi vrut sa la vad dar totusi erau acolo. Ca imagine, era ca un vis asa ca am continuat sa fac ce faceam nestanjenit de ceva sau cineva, aruncand priviri in stanga si in dreapta intr-un final m-am oprit brusc spre podea, era o rochie, o rochie lunga mov cred cu niste ornamente pe ea, era o rochie de printesa pentru un mic inger blond si de atunci , nu trec prea multe zile fara sa nu o vad si sa-mi doresc sa o gasesc tot acolo. Nu vorbim prea mult , dar cand ii intalnesc privirea parca ar iesii o mie de cuvinte.

http://www.youtube.com/watch?v=CoHuDaOxCjU

Era o intr-o dimineata de martie care pur si simplu se repeta, acelasi program ,aceleasi perne, acelasi eu ,aceeasi casa goala pe care o ador, aceeasi bestie care ma apara de nustiucepericol, asa ca am tratat’o ca pe o alta zi. Plictisit de felul meu de a fi dar prea lenes de a schimba ceva, eram intr-un fel bucuros in aceea zi, era printre primele zile cand soarele era pe cer, era cald , nu mai erau o tona de haine pe noi, adica era frumos afara si-mi aducea aminte cu tristete de vara care-i destul de departe .

Ma ridic de la birou intr-un mod agale ca deobicei , sar peste pat si ma duc in bucatariea din care navalea o cascada de lumina care se reflecta in gresia alba apoi in ochi mei aducand odata cu ea si caldura, am inceput sa caut prin sertare sa-mi fac ceva de mancare, cand :”Am luat miere , am desfacut borcanu cu capac alb, incepe cu el”, da, miere o sa mananc, imi scot tot ce-mi trebuia si incep sa intind pe o felie mierea cu un curs incet si in x-uri si atunci cand m-am uitat inapoi la borcan, in momentu ala mi-am pus o intrebare ,pe care am continuat sa o repet toata ziua :” De ce viata nu e ca un borcan cu miere”, adica mierea e dulce , nu? si atunci cand iei din ea ,probabil o “doare” doar ca ea isi ia forma inapoi si pare neschimbata si ca orice lucru bun se termina ca si viata. De ce nu e si a mea asa?